De mult timp tot încercam să-i facem trecerea lui Radu dar nu mai reuşeam. Ba nu erau exploratorii liberi, ba nu era el şi tot aşa până azi când ne-am hotarat să tăiem nodul Gordian.
Cum Radu nu a mai putut paricipa la hike, fiind prins cu ceva activităţi şcolare chiar în ultima clipă, am "complotat" cu mama lui si i-am transmis ca fie azi in gara, la intoarcerea noastra din hike, fiindca are Cornel sa-i spuna ceva.
Intre timp aranjasem cu explo si o parte din temerarii mai vechi, care nu participasera la hike, ca sa pregateasca sala mare de la Palatul Copiilor.
Asa ca pe la ora 20:00 am pasit pe holurile luminate doar de gulguţe si am ajuns in sala goala. Goala, vorba sa fie, fiindca restul erau ascunsi dupa draperiile scenei.
Surprizăăăăă! - şi apare toată trupa la vedere.
O ceremonie scurtă, simplă dar frumoasă, a consemnat pentru centrul nostru local prima trecere a unui temerar la explo.
Cu mâna pe drapel, înconjurat de ceilalţi cercetaşi, Radu şi-a reînnoit promisiunea, a primit eşarfa albastră şi astfel a intrat în rândul exploratorilor.
Mult succes, dragă Radu!
duminică, 21 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un produs Blogger.
Felicitari Radu! >:D<
RăspundețiȘtergereSincere felicitari Radu.
RăspundețiȘtergereSa iti aduci aminte cu drag de temerari si sa iti continui drumul in cercetasie.
"Once a scout, always a scout" - B.P.
Felicitari Radu!
RăspundețiȘtergere