Hike in Cheile Bicazului

Participanti: Irina si Cristi de la temerari, Sinzi, Zuzu si Sebi de la explo, Luci, Mihaela, Cristi si subsemnatul lideri. Buna proportie (5/4). Dar e vacanta si multi sunt prin concedii cu parintii sau pe la bunici.
Cum pe afara era foarte cald, am hotarat ca acest weekend sa-l petrecem la munte.
Asa ca sambata dupamaiza, ne-am imbarcat in doua masini si am plecat spre Cheile Bicazului.
Coform proznozei meteo, avem parte si de o ploaie strasnica intre Piatra Neamt si Bicaz dar apoi cerul se lumineaza si cand ajungem in Chei, urmele ploii aproape ca nu se mai vad in pamantul uscat de seceta.
Pe seara, am lasat masinile in saua Verescheu, la schit si am plecat pe marcajul triunghi rosu spre Dosul Ghilcosului, unde stiam un loc fain de campare.

Urcusul a cam scos untul din noi dar a meritat!
Inainte de ajunge la locul de tabara, am lasat rucsacii si am facut o scurta plimbare pana la punctul de belvedere aflat pe marginea abruptului.
Ne aflam la marginea unui perete aproape vertical si inalt de vreo 100m.
Pe dreapta se vad stancariile Suhardului Mic, sub noi Lacul Rosu iar catre dreapta silueta masiva si impadurita a Hasmasului Negru.

Ne reintoarcem la bagaje si plecam catre locul ales pentru campare.
Ne uitam la un salas (locuinta temporara a celor ce vin la cosit fanul) dar e prea cald si frumos afara, ca sa ne bagam in el. Oricum era solutia de vreme rea, caci venisem cu gandul sa dormim sub cerul liber.

Intindem pentru orice eventualitate si doua corturi dar care au ramas aproape neocupate.
Doar Cristi - fiind mai obosit - a preferat sa se retraga mai devreme la culcare intr-unul din ele.
Am avut parte intai de un apus de soare frumos.

Apoi a rasarit si luna.

Iar noi, dupa ce am mancat, ne-am pus pe cantat - asa cum le sade bine cercetasilor.
Ma rog, eu mai putin, ca sa nu sperii ursii :))
La lumina lunii si a lanternelor doar, fiindca suntem in rezervatie.

Pe la ora 23 ne bagam in saci dar discutiile mai continua o vreme.

Ne trezim numai bine ca sa vedem cum rasare soarele. Asta-i avantajul dormitului afara, deschizi un ochi, te uiti la rasarit si apoi mai poti motai putin. Dar nu prea mult ca avem treaba :)

Strangem tabara si in urma noastra raman numai urmele pasilor prin iarba.
Revenim pe acelasi drum la masini.

In poiana de la Raza Soarelui - in spate Suhardul Mic

Primul obiectiv Cheile Sugaului. Pentru aceasta traversam iar Cheile si ne oprim chiar la intrarea in rezervatie.
O luam pieptis, pe poteca bine amenajata ce urca la cabana Ecolog a Clubului Montan Roman (condus de Ticu Lacatusu - primul alpinist roman ce a urcat pe Everest).

Ajunsi acolo facem un mic popas sa ne refacem rezerva de apa de la izvorul aflat in apropiere.

Apoi ne continuam urcusul pe poteca marcata cu punct galben, ce duce la Sura Glodului sau Pestera Tunel.
Aceasta, asa cum ii spune si numele, este o strapungere naturala a crestei aflata in dreapta noastra, creasta numita Piatra Glodului.
Nu prea stiu de unde  glod (doar pe partea cealalta sunt ceva zone noroiase dar nu acum pe seceta), ca e ditamai creasta stancoasa, zimtata bine si cu abrupturi ce depasesc in unele locuri 100m!
Portalul pesterii este impunator si ar putea adaposti lejer sub el un bloc turn.
Pentru a ajunge la el se iese de pe firul valcelului pe care am urcat si se traverseaza pe o mica brana (prispa aflata intre doi pereti - unul deasupra si unul dedesubt) pana la intrare.

Am ajuns in "miezul" problemei.
Deasupra noastra, chiar sub bolta de stanca, se ridica doua trepte stancoase care opresc accesul.
Asa ca trec intai eu, care stiu bine locurile si ceilalti vin unul cate unul, legati in coarda si cu casca pe cap - fiindca mai poti da cu capul de stanca daca nu esti atent sau mai poti primi o pietricica deranjata de coarda ce vine de sus.

Prima treapta

Si a doua treapta.

Dupa ce trecem cu totii prin ea, lasam bagajele pentru a urca sus pe creasta, intr-un loc ce eu il numesc "Cuibul de vulturi".
De ce? Imaginile urmatoare cred ca sunt sugestive.

Revenim la bagaje pentru a ne continua traseul nostru catre urmatorul obiectiv, Pestera Munticelu.
Cand a fost descoperita acum cca 50 de ani de doi copiii din Bicaz Chei, era o bijuterie. Zeci de mii de ani ii trebuisera naturii ca sa o impodobeasca. Acum a mai ramas doar o palida amintire, batjocorita si afumata.
Dar chiar si asa, pentru cine nu a mai intrat intr-o pestera, este impresionant.

Cam asa arati pe maini, de la funiginea de pe concretiuni.

De aici coboram prin soarele arzator, prin fanete, pana in sosea.

Revenim in Chei, pentru a ne racori in apele Bicajelului.
Dar mai intai, daca tot trecem pe la baza atator trasee celebre de alpinism, hai sa vedem si unul mai de aproape.
Asa ca iata-ne la intrarea in Fisura Neagra, primul traseu de gradul 5 deschis in Cheile Bicazului.
Este si acum un traseu frecventat, datorita catararii frumoase, pe o stanca curata, sanatoasa si cu destule puncte de asigurare.

Cam asa arata intrarea.

Si niste alpinisti, aflati mai sus in acelasi traseu.

Iesim din sosea si insotiti de marcajul banda galbena, ajungem la podul suspendat de peste Bicajel.
Acum ca apele sunt scazute, am putea traversa destul de usor si prin apa, dar parca pe pod e mai interesant :)

Poza e facuta la intoarcere dar asa, sa va faceti o idee.

Si intram in sfarsit la racoare.
La inceput mai prin locuri mai domoale, apoi apar mici cascade, pentru a ajunge in final intre peretii inalti de stanca ai primului canion.

Aici ne asteapta cascada, ale carei ape din cauza secetei abia se mai preling pe stanca.

La baza cascadei.

Aici ar fi trebuit sa stam sub o adevarata perdea de apa.

Ne continuam drumul catre cel de-al doilea canion.
De data asta dam in sfarsit si de apa ceva mai adanca, incat cine vrea poate sa si inoate putin.
Veselie mare! Alergari prin apa, stropit cu apa, tot ce-ti poti imagina! :)

Jacuzzi

Dupa vreo doua ore de balaceala, ajungem la capatul periplului nostru pe firul Bicajelului.
Iesim catre stanga si in curand suntem iar pe marcaj.
Ne intoarcem catre podul suspendat dar nu inainte de a face un scurt popas la un punct de belvedere, de unde putem admira apele Bicajelului - aflate de data asta mult sub noi si silueta zvelta a Santinelei.

Ajunsi la pod, am facut un ultim popas.
Unii s-au grabit sa se schimbe, altii s-au mai balacit putin, incheind ziua cu o serie de sarituri in bulboana.

Proba de sarituri pe o parte.

Alegeti voi, care e mai reusita :)

La finalul turei, toti erau curiosi cand o facem pe urmatoarea.
Si daca nu s-ar putea sa fie cat mai repede. :))

Titus Hen