joi, 4 aprilie 2013

Cercetas pentru o zi (2)

Tot pentru elevii de varsta temerarilor am pregatit un set de activitati la scoala din Blagesti.
Din pacte vremea nu a mai tinut cu noi, a plouat aproape toata ziua, asa ca a trebuit sa ne limitam la activitati de interior. Dar cercetasii se descurca in orice conditii, asa ca totul a iesit cat se poate de bine. Am avut doua ore pline (ca atat permitea programul scolii) pe parcursul carora copiii au avut prilejul sa vada cam ce fac cercetasii.
Am inceput, ca de obicei, cu o scurta prezentare a cercetasiei.
Apoi s-au constituit patrulele si a urmat o mica intrecere intre ele, cu probe mai hazlii sau mai serioase.
In final hipodromul si ceva cantari la chitara.
Participanti:Mihaela, Sinzi,Radu, Narciss, Dragos si subsemnatul.






luni, 1 aprilie 2013

Cercetas pentru o zi (1)

Anul acesta am primit mult mai multe solicitari in cadrul programului "Sa stii mai multe, sa fii mai bun".
Asa se face ca luni, 1 aprilie, am ajuns la Cozmesti iar pe 2 aprile la Bratesti, pentru a le oferi elevilor din clasele 5-8 o idee despre ce este cercetasia.
Intamplarea a facut ca la ambele scoli sa participe acelasi numar de elevi, 42.
Am profitat de vremea frumoasa si am desfasurat majoritatea activitatilor afara, in curtea scolii.
Dupa cateva joculete care au incalzit atmosfera si au mai dezmortit participantii, a urmat formarea patrulelor.
Acestea, conform traditiei cercetasesti, si-au ales un nume si un strigat apoi s-au avantat in intrecerile de la olimpiada::cursa cu baloane, roza vanturilor, spionii, pompierii, un baschet mai altfel :)
Asa cum le sade bine unor intreceri "olimpice" totul a fost sub semnul bunei intelegeri, a veseliei si nu in ultimul rand a sportivitatii.
Au urmat apoi ateliere: corturi, noduri si puntea comando, pentru ca la final sa faca fiecare cate o gulguta inscriptionata, care sa le aminteasca de aceasta zi.
Totul incheindu-se cu Vooooooooooga!!

Cozmesti

 
 
 
 
 
 
 
 

Bratesti
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 

Un produs Blogger.