Hike la Homiţa

Ca o testare pentru viitoarea tura din Rarău, temerarii au făcut o tură mai lungă prin pădurile din jur. Obiectiv, un sat ascuns prin pădure, numit Homiţa.
Aşa se face ca duminică, s-au strâns în gara 12 copii şi 4 lideri.
Ne-am urcat frumuşel în cursa Regiotrans ce merge la Târgu Neamţ şi am coborât la prima staţie, halta Topile.
În buna tradiţe cerce, pe parcursul celor 7 ore cât am umblat pe cocaluri, am îmbinat plaăcutul cu utilul. Astfel pe lângă scopul declarat al turei, de testare a rezistenţei şi a echipamentului de iarnă, s-au format trei patrule, fiecare conducănd grupul pe rând, cu ajutorul hărţii şi busolei, pe baza unui traseu ales în prealabil. Desigur au fost şi popasuri dar cel mai apreciat moment a fost derdelusul, adica trasul cu folia. S-au cerut atâtea bisuri încât spre final a trebuit să întindem pasul ca să nu privim trenul cum ne pleacă de sub nas. :)
Chiar dacă pe ultimii kilometri se auzea tot mai des întrebarea "cât mai avem", ajunşi în gară au dat-o iar pe jocuri, ba chiar se auzeau propuneri de steaua. Noroc ca a venit trenul :)

Traseul parcurs. Cu roşu este ce ar fi trebuit să facem, cu galben este pe unde ne-au dus "ghizii" noştri, care s-au descurcat onorabil.

Plecarea în traseu s-a făcut printr-o mică vâlcea ce duce în marginea pădurii.

Am ajuns şi în poiana Duşan.

Aerul curat ne-a făcut foame.

Prietenul nostru patruped - botezat Aurică, un căine de pripas care ne-a însoţit de aici, de la schitul din Poiana Duşan, până la urcarea în tren.

Hoinari prin lăstăriş.

Ajunşi la liziera dinpre Valea Seacă, am făcut un alt poapas.

Cred că trebuie cineva trebuie să-şi schimbe şosetele :)

No comment!

Iar prin pădure, în căutarea drumului spre Homiţa.

Dacă nu a nins ca-n poveşti cum era prognoza, cercetaşii ştiu s-o rezolve şi pe asta!

Victorie! Am ajuns la Homiţa.

De aici începe episodul 2 şi anume "mai lung îmi pare drumul acum la-ntors acasă" :))

Oare de scoate Teona limba? :)

Cei mai mici dar şi cei mai voinici.

Nimeni nu le-o lua înainte, doar Aurică ce mai reuşea din când în când. Probabil fiindca era si mai mic! :)

Aici am închis circuitul, revenind în poiana Duşan.

Mult a fost, puţin mai este. Am terminat-o cu pădurea, gara e la câteva sute de metri şi departe în ceţuri se întrevede măreaţa "metropolă" a Paşcanilor.

Obosiţi dar fericiti.