(semi)Trecerea

A venit toamna şi a adus cu ea primele treceri între ramurile de vârstă din centrul nostru local. Aşa că sâmbătă au plecat în hike lupişorii şi temerarii, pe trasee diferite şi desigur fără a şti ce li se pregăteşte.
Întâlnirea a fost în lunca Siretului la podul suspendat de la Gura Bâdiliţei.

Povestea lupişorilor
Simbata, 30 octombrie 2010 - o frumoasa zi de toamna - a avut loc prima iesire in natura a lupisorilor si temerarilor din centrul nostru in acest an cercetasesc. Au reusit sa vina doar o parte dintre ei printre care si Teona, Irina si Madalina, apirante la titlul de temerar. Bineinteles ca nu a stiut niciun cercetas scopul principal al acestei intilniri asa ca au fost mirati cind am plecat in directii diferite.
Tinta noastra a fost sa ajungem la o punte pe cabluri ce traverseaza Siretul in dreptul satului numit Gura Bidilitei,temerarii pe o parte si lupisorii evident pe celalalt mal.Dupa un traseu de vreo 5 km. in care lupisorii au trebuit sa afle folosind harta si intrebind localnici cum ajung la puntea respectiva, am reusit s-o gasim si ne-am oprit sa luam masa.Dupa masa au aflat ca cele trei lupisoare vor parasi haiticul pentru ca au crescut si vor trece puntea sa se intilneasca cu ciobanul ce le va calauzi pasii la cimpie. Asta stiau ei ca se va intimpla cindva, si-au luat ramas bun au facut poze, dar cind au aflat ca numai fetele trec puntea a fost o tragedie! Feţe picate, lacrimi innodate in barba.... asa ca dupa ce Akela(adica eu) a trecut cu fetele puntea si au fost preluate de "cioban" (Titus) am revenit si impreuna cu Genoveva si Liliana (noua noastra viitoare lider de lupisori) am trecut cu cite doi lupisori de mina puntea ce se misca destul de tare si mai avea si ceva scinduri lipsa.
Cind am revenit pe malul nostru aveam cei mai incintati si fericiti lupisori! Nu mai dovedeau sa-si spuna unui altuia impresiile si abia asteptau sa ajunga acasa sa povesteasca ce grozavi au fost! Asa ca urmatorii 6 km facuti pe digul Siretului pentru revenirea in oras nici n-au fost simtiti.




Luci aka "Tigrul jucăuş"

Povestea temerarilor
Dimineaţa pe la 10, vreo 20 de temerari au pornit voiniceşte, prin iarba batuta de bruma, de-a lungul Siretului. În luncă, lângă Blăgeşti, stăteam şi ne întrebam daca "Let's do it" a fost doar un vis. De ce? Fiindcă parcă plouase cu PET-uri!



Drumul a continuat pe lângă pădurice şi puţin mai sus ne-am întălnit cu ciobanul şi turma sa de oi. Unul autentic! Ne-ar fi prins bine sa fie mai încolo, la întâlnirea cu lupişorii dar din păcate stâna de acolo era pustie la acea oră.



Pe la prânz au făcut un popas mai lung la fântâna cu ciutură, deja cunoscută din primăvară. Cand tocmai o dăduseră mai bine pe cântece, apar şi forţe proaspete: trei lupişoare care de acum vor activa la noi, la temerari. Akela tocmai le trecuse peste pod şi le predase ciobanului.





Ceeeerc!
Sunt prezentati noii membri ai unitatii de temerari, li se da harta tinutului (alba deocamdata dar oare cum o sa arate peste patru ani?) si busola. Esarfa si promisiunea au ramas pentru vremuri mai bune, cand scoutshop-ul va fi iar functional. De aici si (semi)trecerea. Un aplauz cercetasesc si la drum!



Urmatorul popas, liziera padurii.
Daca tot aveam busole, macar sa le folosim!
Ne impartim iute in trei echipe:
- "batranii" = cei de-a opta (ba chiar si de-a 9-a, fiindca Madalin a vrut sa ramana la temerari si sa faca trecerea la anul cu toata patrula) vor merge singuri
- cei mai vechi, cu promisiunea depusa, vor merge insotiti de Cristi
- iar pe cei noi ii voi insoti eu.
Se impart hartile, se dau busolele, se reamintesc notiunile de baza privind orientarea si la drum.
Fiecare echipa va porni din puncte diferite si ne vom intalni cu totii in luminisul aflat la cca 1 km in adancul padurii.
Cantece, voie buna, cate o privire aruncata busolei si in mai putin de jumatate de ora ne regrupam. Ceea ce parea pe Google Earth o poiana, s-a dovedit a fi de fapt un desis plin cu arbusti tineri asa ca am preferat sa ramanem in marginea lui.
Ce a mai urmat? Jocuri, desigur! Tir cu arcul, "duelul", cine ia esarfa au facut ca timpul sa treaca in zbor. Ziua frumoasa de toamna ne imbia sa mai stam, dar stiam ca mai aveam cale lunga pana acasa.


Pornim din nou la drum, peste plapuma groasa de frunze aurii. In curand ajungem si la podul mult asteptat, faimosul pod suspendat de la Gura Badilitei. Balans, strigate, emotii, degete albite de stransoare pentru unui, mers degajat pentru altii ... cam asa a fost pe cei cca 150m ai podului.
Restul drumului pe dig (cca 6km) s-a facut fara popasuri, fiecare avand probabil in gand o masa buna si o baie calda pentru relaxare.




La final, ca tot facusem mai bine de 15km, o scrurta prezentare a cauzelor, efectelor si remediilor febrei musculare. Cine stie, poate prind bine :)



Titus aka "Acvila călătoare"